CATEGORIE

Adina Ţimonea

Distribuie

Hermes vs Rothschild – Drepturile de proprietate intelectuală în Metavers

Conceptul de ”Metavers”, într-un limbaj cât simplu și accesibil, face referire la un spațiu virtual în care utilizatorii interacționează în diferite forme.

Metaversul oferă o gamă larga de experiențe și interacțiuni, fiind un spațiu virtual în continuă dezvoltare și cu un potențial remarcabil atât pentru utilizator, cât și pentru companiile care aleg să-și transpună produsele în spațiul virtual, urmărind astfel comercializarea lor și în această formă.

Din perspectiva proprietarului unui brand, în contextul în care se dorește o extindere și pe aceasta piața virtuala, prima inițiativă în acest sens ar trebui să fie înregistrarea unor mărci comerciale care sa exprime identitate brandului și, extrem de important în acest context, să fie înregistrate corect și în conformitate cu Clasificarea Nisa, în așa fel încât să se bucure de protecție și în Metavers.

Importanța acestor aspecte este relevata în actualul caz din jurisdicția Statelor Unite al Americii, respectiv cazul Hermes vs Rothschild.

Astfel, printre brandurile mari care momentan aleg sa investească în înregistrarea unor mărci comerciale care să le asigure protecție și în Metavers (ex. Nike) se regăsesc și branduri care au neglijat acest demers și acest fapt îi prejudiciază la momentul actual, respectiv brandul Hermes.

Astfel, spre sfârșitul anului 2021, brandul Hermes a descoperit ca geanta lor emblematica cu denumirea ”Birkin” (numită după actrița Jane Birkin), denumire înregistrată ca marca comerciala, este comercializata sub forma unor NFT-uri cu denumirea ”MetaBirkins” de către artistul Mason Rothschild, care a creat o serie de genți virtuale în diverse culori care sunt  aproximativ identice cu celebrul model ”Birkin”.

Data fiind notorietatea genților ”Birkin”, fiind un model extrem de căutat și de greu de obținut de către consumatorul de rând, nu este surprinzător faptul ca brandul Hermes nu dorește ca marca lor să fie folosită de către alt comerciant, indiferent ca ne raportam la genți fizice sau la genți comercializate sub forma unor NFT-uri aproximativ identice cu modelul real.

În acest sens, la data de 14 ianuarie 2022, HERMES INTERNATIONAL și HERMES OF PARIS, INC. l-a dat în judecată pe artistul Mason Rothschild pentru încălcarea mărcii înregistrate ”BIRKIN”, procesul fiind în prezent încă în stare de judecată.

Procesul Hermes vs Rothschild va trata cu siguranța problema intersectării drepturilor de proprietate intelectuala cu noul curent al activelor digitale și al NFT-urilor, fiind de asemenea un semnal de alarma pentru brandurile care doresc să-și protejeze mărcile comerciale și în Metavers.

Dacă sunteți în căutarea unor specialiști în domeniul proprietății intelectuale care sa vă asiste în procesul de inregistrare a marcii la OSIM sau la nivel internațional, Agentia TAS vă sta la dispoziție la adresa de e-mail: office@agentiatas.ro și la +40745160163.