Diferențe între mărci, nume de domeniu și denumiri comerciale

Înregistrarea numelor comerciale, a numelor de domeniu și a mărcilor comerciale se face prin registre separate și fără legătură între ele, care nu sunt verificate în mod încrucișat din oficiu. Prin urmare, este foarte important să cunoaștem mai întâi diferența dintre ele și să știm cum să procedăm ulterior.

Scopul final al înregistrării unui nume comercial este de a asigura consumatorii și întreprinderile că știu exact cu cine tranzacționează și să poată identifica proprietarul afacerii. Cu toate acestea, există concepții greșite în rândul comercianților cu privire la scopul și funcția denumirilor comerciale. Cea mai frecvent întâlnită este aceea că înregistrarea denumirii comerciale conferă ”imunitate” împotriva încălcării drepturilor altora și conferă exclusivitate numelui.

Solictările pentru nume de domeniu trebuie de asemenea verificate pentru a vă asigura că numele de domeniu nu este același sau similar cu o marcă înregistrată sau cu o denumire comercială deținută de o altă persoană. Utilizarea din ce în ce mai mare a numelor de domeniu pare să fi crescut numărul înregistrărilor care se fac cu rea-credință și ridică serioase semne de întrebare cu privire la drepturile titularilor de mărci comerciale care sunt încălcate prin utilizarea mărcilor comerciale în nume de domeniu.

Marca reprezintă un semn utilizat pentru a distinge bunurile și serviciile unui comerciant de cele ale altuia. Scopul unei mărci înregistrate este de a genera asocierea între comerciant și produsele și serviciile sale, de a-l proteja pe titluarul mărcii de abuzurile altora și de a proteja consumatorul, indicând sursa comercială a bunurilor sau serviciilor.

Care este diferența dintre denumirea comercială, numele de domeniu și marca înregistrată?

Denumirea comercială: Denumirea juridică a companiei, înregistrată într-un anumit stat.

Nume de domeniu: numele adresei pe Web.

Marca înregistrată: o marcă comercială poate fi un cuvânt, o combinație de cuvinte, logo-uri (sau chiar sunete și mirosuri) utilizate pentru a diferenția produsele sau serviciile dvs. de cele ale altor entități.

Ar fi ușor să presupunem că toate sunt identice. Cu toate acestea, dacă începeți o afacere nouă, trebuie să cunoașteți unele diferențe cheie între aceste trei elemente.

Marca sau denumirea de marcă reprezintă identitatea dumneavoastră în raport cu clienții. Acesta este pilonul pe care se va construi imaginea publică a afacerii. Aveți dreptul exclusiv de a utiliza anumite cuvinte, expresii, simboluri sau modele pentru a vă identifica afacerea. Numele inventate sunt de departe cele mai ușor de înregistrat și primesc protecție, deoarece au un caracter distinctiv puternic și nu conțin cuvinte cheie comune.

Denumirea comercială este numele legal înregistrat al companiei. Aceasta se utilizează pentru a crea contracte, pentru a deschide conturi bancare, pentru a plăti impozite și pentru a efectua alte activități administrative. Dacă doriți să vă înființați o firmă, trebuie mai întâi să stabiliți dacă este disponibilă denumirea la care v-ați gândit.

Majoritatea denumirilor comerciale conțin și denumirea de marcă, dar nu e obligatoriu să fie asfel, ele pot fi la fel de bine distincte. În unele cazuri, denumirea comercială este complet diferită de denumirea mărcii. Acest lucru se întâlnește mai ales în companiile mari care au mai multe mărci înregistrate de compania mamă.

Numele de domeniu este numele site-ului dvs. web – adresa de internet la care utilizatorii pot accesa site-ul dvs. web. Numele poate fi orice combinație de litere, numere și cratime (deși cele mai valide nume de domeniu de afaceri constau doar din litere). Un TLD – top level domain este ultima parte a unui nume de domeniu care urmează imediat simbolul “punct”: .com, .org, .net, .gov, .biz și .edu sunt exemple de TLD. Pentru companii, domeniile .com sunt preferate pentru familiaritatea și credibilitatea lor. Pentru a achiziționa un nume de domeniu, trebuie să îl înregistrați, dar mai întâi trebuie să știți dacă este posibil să îl înregistrați. Cele mai bune nume de domenii au fost deja înregistrate. Din fericire, multe dintre aceste nume sunt în vânzare de către proprietarii lor. Puteți găsi numeroase nume de domeniu de vânzare pe piețele de nume de domeniu premium. Cu toate acestea, ar trebui să vă asigurați că numele dvs. de domeniu nu încalcă mărca înregistrată a altcuiva, în caz contrar vi se poate solicita predarea domeniului.

Sperăm că am făcut un pic de lumină în diferențierea mărcilor, denumirilor comerciale și a numelor de domeniu, ne puteți contacta oricând pentru realizarea verificărilor necesare.

Dacă aveți nevoie de asistență în ceea ce privește drepturile de folosite ale unei mărci înregistrate, contactați-ne pentru asistență completă