Inspirație sau imitație? Cazul Louis Vuitton și ia românească

Însușirea culturală (“cultural appropriation”) este definită de Dicționarul Cambridge ca fiind „actul de a lua sau de a folosi lucruri dintr-o cultură care nu este a ta, în special fără a arăta că înțelegi sau respecți această cultură”. Wikipedia o descrie ca fiind „adoptarea de elemente ale unei culturi de către membrii unei alte culturi. Acest lucru poate fi controversat atunci când membrii unei culturi dominante își însușesc din culturile minoritare dezavantajate”. În lumea proprietății intelectuale, subiectul a evoluat, în general, în sensul utilizării unei opere de artă, a unui desen, a unui nume, a unei fraze, a unui semn sau a unui simbol asociat cu o anumită cultură de către cineva sau ceva care nu face parte din cultura respectivă.

Hainele și accesoriile noastre au rădăcini adânci în istoria și tradițiile noastre. De exemplu, în India, femeile poartă sariuri la evenimente speciale, în Japonia, kimonouri, femeile musulmane poartă hijaburi, iar călugărițele catolice poartă veșminte specifice. Aceste articole vestimentare depășesc simpla funcție de îmbrăcăminte, având semnificații culturale profunde. Pentru multe comunități și popoare indigene, creațiile culturale sunt esențiale pentru identitatea lor și au o valoare economică și socială semnificativă. Cu toate acestea, controlul pe care îl au aceste comunități asupra propriilor creații este adesea foarte limitat. Acest lucru se întâmplă deoarece, de multe ori,  produsele culturale nu beneficiază de o protecție specifică în cadrul legilor privind proprietatea intelectuală și industrială, ceea ce creează o lacună juridică favorabilă abuzurilor.

Însușirea culturală a iei românești de către Louis Vuitton

Brandul francez de lux Louis Vuitton a fost recent acuzat de copierea modelului iei tradiționale românești din Mărginimea Sibiului fără a recunoaște sursa de inspirație. Organizația „La Blouse Roumaine” a solicitat ca Louis Vuitton să retragă piesele din colecția sa până la obținerea acordului din partea comunităților și creditarea originii. Această cerere a apărut în contextul lansării colecției pentru anul 2024, denumită „Louis Vuitton by the Pool”, care include o bluză descrisă ca fiind „vaporoasă, romantică, cu detalii grafice pentru un look proaspăt și boem”, prezentând elemente similare cămășilor tradiționale din Mărginimea Sibiului.

Ministrul culturii, Raluca Turcan, a anunțat că va discuta cu reprezentanții Louis Vuitton pentru a recunoaște valoarea patrimonială și culturală a pieselor tradiționale românești.

În prezent, analizăm protecția indicațiilor geografice pentru produsele artizanale și industriale, cât și propuneri de acte normative menite a oferi o piață de desfacere, constantă și continuă, pentru produsele tradiționale, prin stabilirea unui procent din fondul destinat achiziționării produselor pentru protocol, de către instituțiile statului, dedicat produselor tradiționale”, a punctat ministrul Culturii.

Comunitatea „La Blouse Roumaine” a lansat campania „Give Credit” pe Facebook, cerând publicului să posteze imagini cu cămașa populară românească și să solicite recunoașterea originii de către Louis Vuitton.

Paula Popoiu, director al Muzeului Satului, a subliniat necesitatea reglementării copierii și menționării sursei în astfel de cazuri. Ea a accentuat importanța popularizării iei tradiționale și protejării acesteia împotriva copierii excesive și anonime.

 De la tradiție la protecție legală

Potrivit Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), expresiile culturale tradiționale:

(a) sunt produse ale unei activități intelectuale creative,

(b) au fost transmise de la o generație la alta, fie pe cale orală, fie prin imitație,

(c) reflectă identitatea culturală și socială a unei comunități,

(d) constau în elemente caracteristice ale patrimoniului unei comunități,

(e) sunt adesea realizate de autori necunoscuți și/sau nelocalizabili și/sau de comunități,

(f) sunt adesea create în principal în scopuri spirituale și religioase,

(g) utilizează adesea resurse naturale în crearea și reproducerea lor,

(h) evoluează, se dezvoltă și se recreează în mod constant în cadrul comunității.

Costumele populare se încadrează perfect în această definiție, deoarece ele sunt o expresie vie a patrimoniului cultural, transmise de-a lungul generațiilor, reflectând identitatea și tradițiile comunității.

Întrucât expresiile culturale tradiționale ridică probleme juridice și de reglementare specifice în domeniul proprietății intelectuale (PI), acestea sunt subiect de interes în multe legi naționale și regionale privind PI și în activitatea Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI).

Expresiile culturale tradiționale pot fi ocazional protejate de sistemele existente, precum drepturile de autor și drepturile conexe, indicațiile geografice, denumirile de origine și mărcile comerciale. De exemplu, mărcile comerciale pot fi utilizate pentru a identifica artele indigene autentice, așa cum a făcut Consiliul pentru Arte Maori din Noua Zeelandă, Te Waka Toi. Unele țări au, de asemenea, legislație specială pentru protecția folclorului.

Comitetul interguvernamental al OMPI privind proprietatea intelectuală și resursele genetice, cunoștințele tradiționale și folclorul negociază în prezent protecția juridică internațională a expresiilor culturale tradiționale.