Despre contractul de licență
Contractul de licență de marcă este un acord juridic între două părți, respectiv licențiatorul (cel care acordă licența) și licențiatul (beneficiarul licenței), prin care licențiatorul acordă licențiatului dreptul de a utiliza temporar, parțial sau total, o marcă specifică. Acest acord conferă licențiatului dreptul de a utiliza marca în conformitate cu prevederile contractuale și sub controlul licențiatorului, fără a implica transferul direct al dreptului de proprietate industrială asupra mărcii.
În cadrul contractului de licență, transmiterea drepturilor privind obiectul de proprietate industrială poate avea diverse modalități.
Vorbim despre o licență exclusivă când toate drepturile referitoare la obiectul de proprietate industrială sunt transferate exclusiv unui singur licențiat, ceea ce înseamnă că niciun alt beneficiar nu poate utiliza marca în aceeași manieră pe teritoriul stabilit în contract.
În cazul licenței neexclusive, licențiatorul își rezervă dreptul de a încheia contracte de licență cu alți licențiați referitor la același obiect de proprietate industrială. Aceasta permite utilizarea mărcii de către mai mulți beneficiari, fără a fi exclusivă pentru un singur licențiat.
În ceea ce privește licența totală sau parțială, aceste modalități sunt definite conform prevederilor articolului 49 din Legea 84/1998 privind mărcile și indicatiile geografice, republicată. Conform acestui articol, „Titularul mărcii poate, în baza unui contract de licenţă, să autorizeze terţii să folosească marca pe întreg teritoriul României sau pe o parte a acestuia, pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele ori serviciile pentru care marca a fost înregistrată.”
Aceasta înseamnă că, prin intermediul unui contract de licență, titularul mărcii are posibilitatea de a autoriza terții să utilizeze marca fie pe întreg teritoriul României, fie doar într-o anumită regiune a acestuia. De asemenea, contractul poate să specifice utilizarea mărcii pentru toate categoriile de produse sau servicii pentru care marca a fost înregistrată sau doar pentru o anumită parte dintre acestea.
Contractul de licență poate fi încheiat fie cu titlu oneros, fie cu titlu gratuit, în funcție de acordul dintre licențiator și licențiat. Un contract cu titlu oneros implică schimbul de beneficii financiare între părți, unde licențiatul plătește licențiatorului o sumă de bani pentru dreptul de a utiliza mărcile respective. Acest tip de contract poate presupune plăți periodice, cum ar fi taxe lunare sau anuale.
Pe de altă parte, un contract cu titlu gratuit nu implică schimbul de sume de bani între părți. În acest caz, licențiatorul acordă licențiatului dreptul de utilizare a mărcii fără a percepe o taxă. Aceasta poate fi o opțiune în cazul unor parteneriate strategice sau colaborări în care una dintre părți oferă celeilalte dreptul de a utiliza mărcile sale în mod gratuit în cadrul acelei colaborări.
Procesul de înscriere a unei licențe la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) implică depunerea unei cereri de către titularul mărcii. Odată cu depunerea cererii, este necesară și plata taxei legale asociate acestui proces. Deși cererea de înregistrare a licenței nu este obligatorie, este recomandată pentru a oferi o protecție mai amplă titularului mărcii. Prin publicarea în Buletinul Oficial, licențierea devine opozabilă față de terți, ceea ce înseamnă că aceștia sunt notificați oficial cu privire la existența licenței.
Stabilirea prețului și a modalităților de plată în contractele de licență de mărci
Dacă vorbim de un un contract de licență de marcă cu titlu oneros, prețul poate fi stabilit în diverse moduri. Iată câteva metode comune de stabilire a prețului unei licențe:
Sumă forfetară
Acesta se referă la o sumă fixă de bani pe care licențiatul o plătește licențiatorului în schimbul dreptului de a utiliza marca în licență. Este o plată inițială, o taxă de licențiere, care poate acoperi dreptul de a folosi marca pentru o anumită perioadă sau într-un un anumit teritoriu. Spre deosebire de plățile periodice, care se repetă la anumite intervale (lunar, anual, etc.), suma forfetară este o plată fixă. Este concepută pentru a acoperi cheltuielile inițiale sau pentru a reflecta valoarea inițială a licenței.
Sume fixe periodice
Sumele fixe periodice reprezintă plăți regulate, stabilite în avans, ce se fac la intervale regulate, cum ar fi lunar, trimestrial sau anual. Aceste plăți se mențin constante pe durata contractului și nu variază în funcție de performanța licențiatului. Acest aspect poate fi atractiv pentru ambele părți, oferind certitudine financiară licențiatorului și predictibilitate licențiatului, indiferent de nivelul real al veniturilor obținute, însă poate necesita o revizuire periodică pentru a ține cont de schimbările în valoarea mărcii.
Redevențe procentuale
Redevențele sunt plăți periodice pe care licențiatul le efectuează către licențiator pe durata contractului. Acestea pot fi calculate în diferite moduri, dar cel mai adesea reprezintă un procent din vânzările realizate de licențiat cu produsele sau serviciile care utilizează marca în licență. De exemplu, licențiatorul poate primi un anumit procentaj din veniturile licențiatului lunar sau anual.
Determinarea prețului unei licențe poate fi un proces complex și depinde de mai mulți factori. Acești factori includ notorietatea mărcii, gradul de recunoaștere a acesteia pe piață, exclusivitatea licenței, domeniul de utilizare, durata contractului și negocierile dintre părți.
Declararea veniturilor din contractul de licență
În această secțiune, vom aborda procesul de declarare a veniturilor obținute din contractele de licență, în special, și din proprietatea intelectuală, în general. Vom discuta despre obligațiile fiscale, reglementările legale în vigoare și vom oferi exemple practice pentru a ilustra procedura de declarare a veniturilor în contextul acestor activități.
-
Impozitul pe venit
Conform Codului Fiscal, Art. 61 stabilește că veniturile din drepturi de proprietate intelectuală sunt supuse impozitului pe venit. Aceste venituri sunt definite în Art. 70 al aceluiași cod. Iată textul:
„ART. 70 – Definirea veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală:
Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din drepturi de autor și drepturi conexe dreptului de autor, inclusiv din crearea unor lucrări de artă monumentală, brevete de invenție, desene și modele, mărci și indicații geografice, topografii pentru produse semiconductoare și altele asemenea.”
Sunt considerate venituri din drepturi de proprietate intelectuală, de exemplu, sumele obținute din exploatarea drepturilor industriale, cum ar fi: invenții, know-how, mărci înregistrate, francize și alte elemente similare. Această categorie include, de asemenea, drepturile care fac obiectul contractelor de cesiune, închiriere, colaborare, franciză, licență și altele asemenea, precum și cele transmise prin succesiune.
-
Determinarea veniturilor: Cote forfetare
Impozitul pe venit, reglementat în Art. 72 din Codul Fiscal, pentru contribuabilii care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală este de 10%. Determinarea venitului net din drepturile de proprietate intelectuală se face de către plătitorii venitului, persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor, aplicându-se o cotă forfetară de 40%.
În continuare, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net și se reține la sursă. Impozitul calculat și reținut este considerat impozit final și trebuie plătit la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.
Pentru a exemplifica, să presupunem că titularul dreptului de proprietate intelectuală, persoană fizică, încheie un contract de licență de marcă cu o persoană juridică (licențiat). Conform acordului, licențiatul se angajează să plătească un venit brut lunar de 10.000 lei către licențiator.
În acest context, licențiatul, în calitate de persoană juridică responsabilă cu ținerea evidenței contabile, va calcula venitul net și impozitul aferent. Conform legislației fiscale, se aplică cota forfetară de 40%, astfel încât venitul net este determinat prin deducerea acestei cote din venitul brut.
Practic, calculul ar arăta astfel:
Venit brut lunar: 10.000 lei
Cota forfetară (40%): 4.000 lei (venit brut x 40%)
Venit net: 6.000 lei (venit brut – cota forfetară)
Impozitul pe venit (10% din venitul net): 600 lei
Licențiatul, persoană juridică, în calitate de plătitor de venit, va reține această sumă și o va plăti la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare.
De reținut: Persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, pentru care venitul net se determină pe baza cotelor forfetare de cheltuieli şi pentru care impozitul se reține la sursă nu au obligații declarative din punctul de vedere al impozitului pe venit.
-
Determinarea veniturilor: Sistem real
Conform prevederilor Codului Fiscal, contribuabilii care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală au posibilitatea de a opta pentru determinarea venitului net în sistem real, pe baza datelor din contabilitate. În acest caz, contribuabilii au opțiunea de a calcula impozitul pe venit pe baza cheltuielilor reale efectuate pentru obținerea veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală. Spre deosebire de cota forfetară, care presupune o deducere fixă de 40% din venitul brut, sistemul real permite deducerea efectivă a cheltuielilor justificate.
Această opțiune este obligatorie pentru o perioadă de 2 ani fiscali consecutivi și se consideră reînnoită automat pentru o nouă perioadă dacă contribuabilul nu solicită revenirea la sistemul anterior. Revenirea la sistemul anterior se poate face prin completarea corespunzătoare a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale și depunerea formularului la organul fiscal competent până la data de 25 mai inclusiv a anului următor expirării perioadei de 2 ani.
Opțiunea pentru determinarea venitului net în sistem real se exercită prin completarea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, cu informații privind determinarea venitului net anual în sistem real și depunerea formularului la organul fiscal competent până la data de 25 mai, inclusiv, în cazul contribuabililor care au desfășurat activitate în anul precedent, respectiv în termen de 30 de zile de la începerea activității, în cazul contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal, spune Art. 73 alin. (3) din Codul Fiscal.
Prin sistem real, se face referire la faptul că veniturile și cheltuielile sunt calculate pe baza datelor efective din contabilitate, astfel încât contribuabilul oferă o imagine fidelă a situației sale financiare legată de activitatea cu drepturile de proprietate intelectuală. În esență, contribuabilul trebuie să adune toate veniturile și să scadă toate cheltuielile corespunzătoare de la toate sursele de drepturi de proprietate intelectuală pentru a obține venitul net anual impozabil.
Pentru a exemplifica, să presupunem că o persoană fizică, titularul unei mărci comerciale, încheie un contract de licență cu o firmă pentru utilizarea mărcii sale. Venitul brut anual realizat din acest contract este de 120.000 lei, iar cheltuielile efective justificate, calculate pe baza datelor contabile, se ridică la 60.000 lei (aceste cheltuieli pot include costuri de promovare și publicitate, plăți pentru servicii juridice asociate protejării și gestionării mărcii, costuri de birou și echipamente necesare pentru administrarea activității, etc.).
Venit brut anual: 120.000 lei
Total cheltuieli efective justificate: 60.000 lei
Venit net anual impozabil (calculat pe baza datelor contabile): 120.000 lei – 60.000 lei = 60.000 lei
Impozitul anual datorat se stabileşte de contribuabili în declaraţia unică pentru veniturile realizate în anul fiscal anterior, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net annual impozabil. Astfel:
Impozit pe venit (10%): 60.000 lei x 10% = 6.000 lei
Venit net realizat de titularul mărcii: 60.000 lei – 6.000 lei = 54.000 lei
Termenul de plată este până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a veniturilor.
-
Contribuții sociale obligatorii
Conform legislației fiscale din 2024, persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, sunt supuse obligației de a plăti contribuții sociale în România. Aceste contribuții includ Contribuția de Asigurări Sociale (CAS), contribuția pentru pensii, și Contribuția de Asigurări Sociale de Sănătate (CASS), contribuția pentru asigurarea medicală.
Obligația de plată a acestor contribuții este determinată în funcție de veniturile obținute și se aplică în cazul în care persoana fizică se încadrează în anumite plafoane prestabilite.
-
Contribuția de Asigurări Sociale (CAS):
- Dacă veniturile anuale sunt sub plafonul de 12 salarii minime brute pe țară, CAS nu se datorează.
- Pentru veniturile anuale între 12 și 24 salarii minime brute, se aplică CAS de 25%, calculat la o bază de calcul egală cu 12 salarii minime brute.
- Pentru veniturile anuale egale sau peste 24 salarii minime brute, se aplică CAS de 25%, calculat la o bază de calcul egală cu 24 salarii minime brute.
-
Contribuția de Asigurări Sociale de Sănătate (CASS):
- CASS nu se datorează pentru veniturile anuale sub 6 salarii minime brute.
- Pentru veniturile anuale între 6 și 12 salarii minime brute, se aplică CASS de 10%, calculat la o bază de calcul egală cu 6 salarii minime brute.
- Pentru veniturile anuale între 12 și 24 salarii minime brute, se aplică CASS de 10%, calculat la o bază de calcul egală cu 12 salarii minime brute.
- Pentru veniturile anuale egale sau peste 24 salarii minime brute, se aplică CASS de 10%, calculat la o bază de calcul egală cu 24 salarii minime brute.
Este important de menționat că aceste plafoane reprezintă cadrul minim, iar contribuabilul poate alege un venit mai mare decât nivelul minim al plafoanelor, dar nu mai mic, sub care contribuțiile sociale nu se datorează.
Rămânând la contractul de licență de marcă, să luăm un exemplu cu un licențiator care primește un venit brut anual de 120.000 lei din contractul de licență. Vom utiliza salariul minim brut în România în 2024 de 3.300 lei pentru a face calculele:
Calculul venitului impozabil:
Venit brut anual: 120.000 lei
Cota forfetară de 40%: 120.000 lei * 40% = 48.000 lei
Venit impozabil: 120.000 lei – 48.000 lei = 72.000 lei
Contribuția de Asigurări Sociale (CAS):
Plafonul minim pentru CAS este de 12 salarii minime brute, adică 12 * 3.300 lei = 39.600 lei.
CAS se aplică la o bază de calcul egală cu 12 salarii minime brute, deci 39.600 lei.
CAS: 25% * 39.600 lei = 9.900 lei
Contribuția de Asigurări Sociale de Sănătate (CASS):
Plafonul minim pentru CASS este, de asemenea, de 12 salarii minime brute, deoarece venitul impozabil depășește acest plafon.
CASS se aplică la o bază de calcul egală cu 12 salarii minime brute, deci 39.600 lei.
CASS: 10% * 39.600 lei = 3.960 lei
Pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, pentru care impozitul se reține la sursă și aceste venituri sunt obținute de la un singur plătitor de venit, atunci când nivelul net estimat al acestor venituri depășește plafoanele menționate anterior, plătitorul de venit are obligația să calculeze, să reţină, să plătească contribuţia de asigurări sociale şi să depună Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate –formular 112.
Declaraţia se depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile.
Dacă aveți nevoie de asistență sau îndrumare în înregistrarea mărcilor la OSIM, EUIPO sau WIPO și în gestionarea proprietății intelectuale, consilierii din cadrul Agenției TAS vă stau la dispoziție la adresa de email: office@agentiatas.ro sau la telefon: 0745160163.
