Cesiunea de marcă reprezintă procesul prin care titularul unei mărci transferă drepturile de proprietate asupra acesteia către altă parte. Transferul drepturilor se poate face cu titlu oneros (contra unui preț), cu titlu gratuit sau prin donatie și testament. Acest proces poate implica cesiunea integrală a mărcii sau poate fi realizat în mod parțial, afectând doar anumite clase de produse sau servicii pentru care marca este înregistrată.
Istoria cesiunii mărcii
Inițial, mărcile au fost asociate cu originile comerciale și calitatea produselor conform reglementărilor moderne. Astfel, o marcă nu putea fi transferată separat și trebuia să fie legată de fondul de comerț sau întregul patrimoniu al comerciantului, conform principiului conexității mărcii. Acest principiu a persistat și după ce funcția principală a mărcii a devenit garanția calității.
Cu toate acestea, restricția s-a dovedit ineficientă și chiar nocivă, permițând eludarea prin renunțarea la marcă și înregistrarea ulterioară. Odată cu creșterea valorii mărcii, mai multe legislații, inclusiv cea din România, au adoptat principiul liberei cesiuni a mărcii, permițând transmiterea acesteia independent de fondul de comerț. În prezent, legislația românească cuprinde în mod expres principiul transmisibilității mărcii, indiferent de fondul de comerț.
Aspecte generale ale cesiunii unei mărci
Articolul 47 alineatul (2) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice aduce clarificări importante cu privire la posibilitatea transmiterii drepturilor asupra mărcii prin cesiune, oferind flexibilitate părților implicate în acest proces: „Transmiterea prin cesiune a drepturilor asupra mărcii se poate face pentru toate produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată sau numai pentru o parte dintre acestea.”
Cesiunea de marcă reprezintă un instrument important în lumea afacerilor, permitând companiilor să-și valorifice activul intangibil reprezentat de marcă în scopuri financiare sau strategice. Când o marcă este cesionată, noul titular dobândește drepturile exclusive asupra acesteia, putând utiliza simbolurile și semnele distinctive asociate ei în legătură cu produsele sau serviciile sale.
Cesiunea parțială
O situație interesantă apare atunci când vorbim despre cesiunea parțială, în cadrul căreia doar o parte dintre clasele de produse sau servicii pentru care marca este înregistrată sunt transferate. Acest tip de cesiune poate avea loc în diverse contexte, precum restructurarea unei companii sau concentrarea pe anumite linii de produse.
Cesiunea parțială poate aduce beneficii semnificative atât pentru cedent (cel care cedează marca) cât și pentru cesionar (noul titular). Prin transferul selectiv al drepturilor, cedentul păstrează controlul asupra altor clase de produse sau servicii, în timp ce cesionarul beneficiază de drepturile exclusive asupra categoriilor selectate.
În continuare, vom exemplifica acest proces. Să presupunem că o companie, numită XYZ Apparel, deține o marcă înregistrată pentru „XYZ” care acoperă atât îmbrăcămintea (Clasa 25) cât și produsele de parfumerie și cosmetice (Clasa 3). Compania decide să facă o cesiune parțială a mărcii pentru a se concentra mai eficient pe activitățile sale principale.
XYZ Apparel decide să cedeze parțial drepturile de marcă pentru produsele de parfumerie și cosmetice către ABC Beauty, o companie specializată în produse cosmetice premium. Prin această cesiune parțială, XYZ Apparel păstrează în continuare drepturile asupra mărcii „XYZ” în ceea ce privește îmbrăcămintea, dar ABC Beauty obține drepturile exclusive pentru a utiliza aceeași marcă în promovarea și comercializarea produselor lor cosmetice.
Astfel, cedentul (XYZ Apparel) avea inițial drepturi asupra ambelor clase (Clasa 25 și Clasa 3), iar prin cesiunea parțială, transferă doar drepturile pentru Clasa 3 către cesionar (ABC Beauty), menținându-și în continuare drepturile pentru Clasa 25. Acest exemplu ilustrează modul în care o companie poate gestiona portofoliul său de mărci, realizând o cesiune parțială pentru a se specializa sau pentru a permite altor companii să valorifice mărcile în domenii specifice.
Concluzii
În concluzie, cesiunea de marcă reprezintă un instrument esențial în gestionarea și valorificarea activelor intangibile ale unei companii. Oferind flexibilitate prin posibilitatea cesiunii parțiale, legislația românească reflectă abordarea modernă în ceea ce privește transmiterea drepturilor de marcă. Acest proces strategic facilitează nu doar restructurarea și specializarea, ci stimulează inovația și colaborarea între entități, consolidând astfel importanța mărcilor în economia contemporană.
Dacă doriti să beneficiați de asistență specializată în redactarea contractului de cesiune a mărcii și efectuarea demersurilor de transfer la OSIM, contactați acum specialiștii Agenției TAS.
