Poate forma unui ruj să constituie o marcă tridimensională? Cauza Guerlain contra EUIPO

Despre mărcile tridimensionale

Într-un domeniu în care competiția este enormă, concurenții sunt nevoiți să găsească o cale de a se remarca. La fel cum rujurile scot în evidență purtătoarele lor, în mod similar mărcile trebuie să fie în stare să îi evidențieze pe titularii lor în comparație cu ceilalți competitori din piață. Unul dintre modurile prin care acest lucru este posibil sunt mărcile mai puțin populare, însă cu atât mai remarcabile, anume cele tridimensionale.

Art. 4 din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului privind Marca Uniunii Europene, prevede că o marcă UE poate fi constituită și de forma produsului sau a ambalajului său, cu condiția ca astfel de semne să fie în măsură (a) să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi și (b) să fie reprezentate în Registrul Mărcilor Uniunii Europene într-un mod în care să permită autorităților competente și publicului să stabilească cu claritate și precizie obiectul protecției conferite titularului respectivei mărci.

Pe lângă condițiile enumerate mai sus, pentru a fi admise mărcile tridimensionale trebuie să se îndepărteze în mod semnificativ de la normele sau obiceiurile din sector. Cu alte cuvinte, ele trebuie să aibă o altă formă decât aspectul sau „relieful” pe care este cel mai probabil să o aibă produsul în cauză.

Începând din 1 octombrie 2017, au fost depuse peste 750.000 de mărci UE, dintre care doar 2168 mărci tridimensionale. Cu toate acestea, cauza pe care o vom prezenta mai jos și hotărârea dată de Tribunalul Uniunii Europene vor putea fi considerate un exemplu încurajator pentru toți care doresc să înregistreze o marcă 3D.

Cauza Guerlain contra EUIPO

Compania franceză de produse cosmetice Guerlain, o filială a conglomeratului de lux LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton, a dorit să protejeze pe lângă mărcile obișnuite – numele companiei, logo-ul și diverse simboluri – forma neobișnuită a recipientelor sale ca parte integrantă a imaginii de marcă. Casa de produse cosmetice avea aproximativ 40 de mărci UE înregistrate la EUIPO înainte de a depune designul cutiilor sale de rujuri ca o cerere de marcă tridimensională în septembrie 2018, pe clasa a 3-a conform clasificării de la Nisa.

Inițial, examinatorul EUIPO a respins cererea Guerlain și a constatat că marca nu avea caracter distinctiv, considerând că forma în cauză nu se deosebea suficient de mult de formele obișnuite ale rujurilor. În general, examinatorii de mărci nu se grăbesc să afirme că o marcă care cuprinde un ambalaj tridimensional neconvențional a „dobândit un caracter distinctiv”. Acest lucru se datorează faptului că, de cele mai multe ori, consumatorii nu identifică o marcă după forma unui recipient. Guerlain a atacat această acțiune din partea EUIPO, însă Camera de Recurs a confirmat decizia.

Fără a se lăsa învinși, Guerlain a instituit un proces legal și a arătat de ce, în realitate, forma sa specifică de ruj se deosebește în mod substanțial de formele obișnuite din acest sector disponibile pe piață. Printre argumentele introduse se numără:

  • Ambalajul rujului nu include nicio suprafață plană, și, prin urmare nu poate fi așezat în poziție verticală, ceea ce este neobișnuit pentru recipientele de rujuri;
  • Forma standard în acest sector este cilindrică sau dreptunghiulară, dar modelul Guerlain seamănă cu „coca unui vapor” sau cu un „basinet pentru copii”, cu margini rotunde și o parte superioară convexă;
  • Presa de specialitate a considerat acest ambalaj ca fiind „revoluționar”, având un aspect estetic reușit, aducând noutate și originalitate în domeniu.

În analiza caracterului distinctiv al semnului, Tribunalul nu a luat în considerare nici originalitatea formei, nici designul de înaltă calitate și nici atractivitatea estetică reușită a acestuia. În schimb, a luat în considerare gama de forme diferite de rujuri disponibile pe piață și s-a concentrat pe efectul vizual obiectiv și neobișnuit al formei Guerlain asupra publicului relevant.

Rujul Guerlain a fost comparat cu cea mai comună formă cilindrică de ruj, iar pe baza acestei comparații, Tribunalul a considerat că consumatorul relevant ar fi surprins de forma memorabilă a rujului Guerlain, că aceasta se abate de la normele și obiceiurile din domeniu și, în consecință, că este un semn de origine comercială. Prin urmare, s-a decis că marca are caracter distinctiv, iar cererea a fost admisă.

Concluzii

În cazul mărcilor 3D care constau în forma produsului sau a ambalajului, acestea trebuie să se îndepărteze în mod semnificativ de normele sau de obiceiurile din sectorul în cauză, îndeplinindu-și astfel funcția esențială de indicare a originii. Noutatea sau originalitatea unei forme nu este suficientă pentru a avea caracter distinctiv, chiar dacă forma are un design de înaltă calitate, deoarece evaluarea acestor criterii în cazul mărcilor tridimensionale ar fi o analiză subiectivă și irelevantă.

Dacă doriți să aflați mai multe despre mărcile tridimensionale sau urmăriți înregistrarea unei mărci standard, Agenția TAS vă ghidează pe tot parcursul procesului printr-o echipă de specialiști în domeniul proprietății intelectuale.