A parodia o operă de creație intelectuală presupune imitarea acesteia într-o manieră mai mult sau mai puțin grotească în scopul de a o ridiculiza și de a obține efecte comice.
În materia mărcilor comerciale, parodia poate constitui un argument demn de luat în considerare în contextul în care se analizează existența sau inexistența unui risc de confuzie între două semne în conflict, scopul raționamentul fiind, desigur, de a se determina dacă prin parodierea unei mărci se încălca sau nu dreptul de proprietate intelectuală al titularului.
Dar, ca să putem discuta despre o parodie veritabilă, aceasta trebuie să îndeplinească o serie de condiții cumulative, respectiv:
• o marcă înregistrată de renume (sau care se bucură de notorietate pe un domeniu de nișa )
• creatorul mărcii/semnului derivat să aibă aptitudinea de a prelua de la marca anterioară o serie de caracteristici care să fie susceptibile sa inducă în mintea consumatorului doar o vagă idee care să evoce identitatea mărcii anterioare
• marca/semnul derivat să îndeplinească condiția originalității și să fie clar distinctivă în raport de marca anterioară.
Parodierea unei mărci, prin definiție, presupune evocarea unei mărci anterioare. Acest aspect poate, în contextul în care sunt îndeplinite condițiile evocate anterior, să conducă la o marcă/ un semn original sau se poate ajunge la încălcarea dreptului de proprietate intelectuală al titularului mărcii anterioare.
Un caz relevant pentru această discuție, aflat în jurisdicția Statelor Unite ale Americii, este cazul Jack Daniel’s Properties Inc. vs. VIP Products LLC.
VIP Products este o companie producătoare de articole destinate animalelor de companie care s-a remarcat prin comercializarea unor articole inspirate de o serie de mărci de renume. Printre articolele de pe site-ul companiei se regăsesc : Canine Cola (Coca-Cola), Doggie Walker (Johnnie Walker), CatAroma Extra ( Corona), Heinie Sniffn ( Heineken) etc.
Printre articolele comercializate de companie se remarcă și jucăria cu denumirea ”Bad Spaniels. The Old No. 2 On Your Tennessee Cârpet” care are la bază marca anterioară de renume cu denumirea ”Jack Daniels. Old No. 7 Brand Tennessee Sour Mash Whiskey”.
Jack Daniel’s Properties Inc, în calitate de titular al mărcii anterioare, a dat în judecată compania VIP Products pentru parodierea mărcii sale, afirmând că deși oricine apreciază o glumă bună, parodia companiei VIP Products are la baza un potențial interes patrimonial injust ce rezultă din asocierea cu marca ”Jack Daniels” și renumele aferent acesteia, generând un risc de confuzie în percepția consumatorilor și având de asemenea potențialul de a crea și prejudicii de altă natură.
Procesul Jack Daniel’s Properties Inc. vs. VIP Products LLC are potențialul de a deveni extrem de relevant pentru domeniul proprietății intelectuale, în special în ceea ce privește viitoarele conflicte ce vizează legătura dintre parodiere și încălcarea drepturilor privind mărcile comerciale, în prezent ajungând în fața Curții Supreme a Statelor Unite ale Americii și urmând a fi soluționat în anul 2023.
Dacă sunteți în căutarea unor specialiști în domeniul proprietății intelectuale care să se asigure ca marca dumneavoastră este protejata împotriva unor potențiale utilizări ilicite, Agentia Tas va sta la dispoziție la adresa de e-mail: office@agentiatas.ro si la +40745160163.