Cum pot sa îmi protejez website-ul?

Având în vedere această perioadă, toată lumea încearcă să-și mute activitatea comercială în online cât mai mult posibil. Concurența acerbă și originalitatea brandului și a site-ului probabil te fac să vrei să fii sigur că nimeni nu încearcă să-ți submineze munca grea, de aceea este firesc să vrei să știi dacă și cum poți proteja un site web. La urma urmei, se poate înregistra o marcă pentru un semn, cuvânt sau un simbol care reprezintă afacerea dvs. pentru a vă proteja elementele vizuale definitorii de alte persoane care ar dori să folosească aceleași elemente.

Dar puteți înregistra ca marcă aspectul vizual al unui website? O mulțime de website-uri moderne se bazează pe șabloane similare și pot ajunge să semene foarte mult unele cu altele, astfel încât răspunsul la această întrebare poată să fie „nu”. Cu toate că puteți proteja conținutul website-ului împotriva altor persoane care îl copiază în baza drepturilor de autor, website-urile nu pot funcționa în sine ca marcă, deoarece conțin o cantitate mare de conținut variabil care se schimbă deseori. Mărcile comerciale sunt cuvinte și imagini distinctive și unice.

Mărcile comerciale sunt foarte frecvente în afaceri și oferă o mare de protecție întreprinderilor care se bazează în parte pe mărcile lor de identificare vizuală și cuvinte pentru a-și păstra imaginea de brand. Fără această protecție, oricine ar putea în mod legal să folosească un cuvânt sau un logo pentru propriul câștig. Mărcile comerciale semnalează de asemenea clienților că aceștia cumpără produsele pe care le vor.

O protecție mai potrivită în acest caz este conceptul de ”imagine comercială” sau pentru cei mai familiarizați cu proprietatea intelectuală, ”trade dress”.

Despre ce este vorba? Ambalajul sau designul distinctiv al unui produs care promovează produsul și îl distinge de celelalte produse de pe piață – de exemplu, forma sticlelor de parfum Chanel no. 5. Acest „trade dress” poate fi protejat în conformitate cu legislația mărcilor în cazul în care se poate demonstra că un consumator mediu ar putea confunda originea produsului, dacă unui alt produs i s-ar permite să apară într-un ”trade dress” similar.

Prin urmare, conceptul de „trade dress” poate fi modalitatea de a proteja un design de site deosebit, unic și personalizat. Această imagine comercial,  în afara domeniului digital, se referă la întregul efect care înconjoară un serviciu sau un produs. Acest lucru poate include ambalarea pentru un produs sau aspectul unei clădiri pentru un restaurant, cum ar fi McDonalds. Și în cazul website-urilor, designul ar trebui să fie foarte distinctiv pentru a fi considerat ”trade dress”, sau ar putea fi un site, cum e pagina de start Google, care a devenit distinctivă în timp, datorită familiarității. De asemenea, nu se poate solicita protecția ”trade dress” pentru elemente care sunt pur funcționale, deoarece acest lucru ar împiedica alți concurenți să folosească elemente pivotante care sunt esențiale pentru utilizarea funcțională.

Un alt element care trebuie să fie prezent atunci când se ia în considerare dacă a avut loc o încălcare a protecției ”trade dress” este asemănarea dintre două website-uri. Dacă seamănă doar ușor unul cu altul (aceeași dispunere, pictograme similare etc.) s-ar putea să nu existe o încălcare. Dacă două site-uri au atât de multe în comun, încât oamenii ar putea să le confunde, atunci este o idee bună să contactați un avocat. Nimeni nu dorește ca munca să îi fie furată, indiferent dacă acea lucrare este un logo, un design al ambalajului sau aspectul website-ului. Dacă doriți să discutați cu noi despre aceste aspecte, contactați-ne oricând, consultanța e gratuită.