Despre brevete și propietatea intelectuală

Ideile nu trăiesc doar în capul nostru, ele există în jurul nostru. Lumea noastră este construită din nenumărate idei transformate în realitate. Proprietatea intelectuală este modul în care puterea acestor idei este protejată și sprijinită în călătoria lor pentru a ajunge la milioane de europeni.

  • În Europa sunt 561 mărci înregistrate cu iluminatul stradal
  • Alegeți cu grijă ce mestecați – sunt 773 brevete pentru guma de mestecat
  • Numele centrului dvs. local de educație este marcă înregistrată, astfel încât nu poate exista decât unul!
  • 2381 de gustări delicioase și băuturi din localurile din toată Europa sunt protejate prin indicații geografice
  • Cele mai recente melodii pe care le-ați ascultat sunt protejate prin drepturi de autor .

Unii oameni și-au dedicat ani sau chiar decenii unei invenții care să schimbe lumea. Ideea din spatele brevetelor este că acei inventatori merită să fie răsplătiți pentru munca lor grea, precum și pentru înțelegerea lor. În schimbul împărtășirii invenției cu lumea, titularii de brevete obțin drepturile exclusive (timp de 20 de ani) de a produce și de a vinde sau de a-și distribui invenția în alt mod.

Ce trebuie să știi înainte de a aplica pentru un brevete european?

În primul rând este important să știi ce sunt invențiile și brevetele. O invenție poate să fie de exemplu un produs, un proces sau un aparat. Pentru a fi brevetate trebuie să fie noi din punct de vedere industrial și să fie inventive.

Brevetele sunt valabile în anumite țări pentru anumite perioade. Acestea sunt, în general, acordate de un oficiu național de brevete sau de un oficiu regional. Brevetele conferă dreptul de a împiedica terții să facă, să utilizeze sau să vândă invenția fără acordul proprietarilor.

Brevetele nu trebuie să fie confundate cu alte tipuri de proprietate intelectuală disponibile:

– modelele de utilitate pot fi înregistrate în unele țări, pentru a proteja inovațiile tehnice care ar putea să nu se califice pentru un brevet

–   drepturile de autor protejează munca creativă și artistică cum ar fi textile literare, compozițiile muzicale, emisiunile împotriva copierii neautorizate și anumite alte utilizări

–   mărcile sunt semne distinctive care identifică brandurile de produse sau servicii; pot fi formate din litere, numere, cuvinte, forme, logo, imagini sau chiar sunet

– design-ul și modelele protejează aspectul vizual al produselor.

Înainte de a aplica un brevet, se recomandă efectuarea unei căutări de brevete.

Noi te putem ajuta pe tot parcursul acestui proces!