branding
branding

Ce trebuie să știi despre branding?

Atunci cânt te gândești la o companie anume, primele lucruri care îți vin în minte sunt numele și logoul acesteia, dar și sloganul, un simbol sau un sunet caracteristic. Toate aceste elemente constituie brandingul unei firme. Fără acestea, ar fi greu unei companii să se poziționeze pe piață, să devină cunoscut și să se diferențieze, mai ales în prezent, când concurența este foarte mare pe fiecare domeniu. Și atunci, cum să ai grijă ca brandul tău că crească așa cum îți dorești?

Toți angajații tăi sunt într-un fel brand ambasadori

Fiecare angajat al tău va vorbi de cel puțin o dată despre compania ta prietenilor sau cunoștințelor. Dar cel mai sigur, le va vorbi celor aflați în grupul țintă al businessului tău, fie că prin email sau la telefon, fie prin contact direct. Nu poți controla ceea ce vorbesc ei despre tine, tocmai de asta este important să le creezi mediul în care să fie încrezători în produsul sau serviciul pe care îl oferi. Dă-le un motiv de mândrie echipei tale și susține-le traininguri în care să le vorbești despre brand și personalitatea acestuia, despre cum să vorbească cu clienți și potențiali clienți, dar și despre cum să ofere soluții bazate pe nevoi reale.

Clienții tăi sunt mai selectivi când vine vorba de publicitate

Vremea în care toată lumea credea în publicitate a trecut. Consumatorii au devenit mai selectivi atât cu produsele și serviciile pe care le folosesc, cât și cu mediile în care au încrederea când vine vorba de recomandări. Familia, prietenii și cunoștințele au devenit sursele primare de informare pentru clienții tăi, iar dacă aceștia nu te cunosc, șansele să te recomande sunt minime.

Descoperă canale noi, mai ales pe cele unde se găsesc clienții tăi

Odată cu era digitală, canalele de comunicare trec printr-o dezvoltare continuă, iar clienții migrează către noi platforme. Tocmai din acest motiv, este important să găsești canalele de socializare pe care să poți fi cât mai aproape de cei care îți folosesc produsul sau serviciul. Pe de altă parte, dacă ignori aceste canale, există posibilitatea să pierzi discuțiile pe care le poartă clienții tăi în mediul online și să nu le poți oferi soluții la problemele sau nelămuririle lor în timp util.

Investește în brandul tău încontinuu

Faptul că ți-ai făcut un brand nu înseamnă că munca ta s-a terminat. După ce ai elementele definitorii ale brandului, nu uita să le și protejezi. Poți să faci asta prin înregistrare marcă și monitorizare marcă la una dintre agențiile autorizate. Faptul că investești în protejarea identității tale, inspiră încredere.

Pregătește un plan de rezervă pentru situații de criză

Orice companie trebuie să fie pregătită și pentru vremurile mai grele. Este posibil să nu ai nicio situație de criză în anii de viață al businessului tău, dar nu strică să existe un plan conceput de către echipa de comunicare pe care să îl cunoască oamenii cheie din companie și care să poată fi implementat până se poate face managementul crizei.

Sursă foto: © Alphaspirit // Dreamstime.com